Starea de urgență din Republica Moldova nu va fi prelungită. Declarația a fost făcută de deputata PAS, Olesea Stamate, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități.
„Reprezentantul Guvernului, care a prezentat această inițiativă atât în comisie, cât și în plenul parlamentului, a justificat necesitatea unei prelungiri a stării de urgență de doar 30 de zile pe motiv că aceasta este ultima prelungire, dacă nu se întâmplă ceva extraordinar”, a menționat deputata Olesea Stamate.
De menționat că starea de urgență prelungită anterior de mai multe ori expiră la data de 31 decembrie 2023, perioadă în care Parlamentul se va afla în vacanță. Teoretic, Parlamentul s-ar putea întruni în regim de urgență, însă deputata PAS menționează că o astfel de ședință nu a fost anunțată pe final de an.
Starea de urgență a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 1 decembrie 2023. Pentru proiectul de hotărâre care prevede acest lucru au votat 60 de deputați.