Starea de urgență în sectorul energetic ar putea înceta începând cu 25 aprilie, la inițiativa Guvernului. Membrii Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe au aprobat raportul la proiectul de hotărâre care prevede această măsură, iar documentul urmează să fie supus votului în plenul Parlamentului.
După ridicarea stării de urgență, Executivul intenționează să instituie stare de alertă pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu aceeași dată. Această măsură va permite autorităților să monitorizeze permanent situația și să intervină rapid pentru menținerea securității aprovizionării cu energie electrică și produse petroliere, în funcție de evoluția riscurilor.
Potrivit Guvernului, pe durata stării de urgență au fost întreprinse mai multe acțiuni pentru restabilirea funcționării normale a sistemului energetic și pentru asigurarea alimentării tuturor consumatorilor.
Printre măsurile aplicate se numără reabilitarea și repunerea în funcțiune a liniei Vulcănești–Isaccea, reconectarea liniei electrice aeriene de 330 kV Bălți–Dnestrovsc, precum și punerea în funcțiune a celor patru linii electrice aeriene de 110 kV de interconectare cu România.
De asemenea, autoritățile au instituit prioritatea alimentării cu energie pentru consumatorii de importanță vitală, au limitat exporturile în orele de vârf și au aplicat măsuri pentru reducerea și eficientizarea consumului. Totodată, Î.S. „Moldelectrica” a primit posibilitatea de a efectua achiziții urgente prin negocieri directe.
Amintim că starea de urgență în energetică a fost instituită pe 25 martie 2026, pentru o perioadă de 60 de zile, după ce principala linie de alimentare cu energie electrică a Republicii Moldova, Vulcănești–Isaccea, a fost deconectată în urma atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina.
În urma acestei situații, Republica Moldova s-a confruntat cu un deficit de energie electrică de până la 400 MW în orele de consum maxim.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI










