Președintele R. Moldova, Igor Dodon, se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor, fiind urmat de fosta prim-ministră Maia Sandu și deputatul Ilan Șor. Datele se conțin într-un sondaj realizat de compania „Intellect Group” și Asociația obștească „SPERO”.
Potrivit studiului, cap de listă în acest clasament este președintele Dodon cu 31,4%, fiind urmat de lidera PAS, Maia Sandu cu 27%, iar pe locul trei ajunge liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor cu 16%.
Peste alte patru poziții, mai exact pe locul șapte în acest clasament, se regăsește și premierul Ion Chicu, care se bucură de încrederea a 8 la sută dintre respondenți.
Sondajul a fost efectuat în perioada 24 august – 02 septembrie 2020 pe un eșantion de 1213 respondenți din 77 de localități. Marja de eroare este de 3%.