Deputații socialiști vor elabora un nou proiect de lege cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, care va fi prezentat în Parlament. Despre aceasta deputații PSRM, Vlad Batrîncea, Bogdan Țîrdea și Vasile Bolea au declarat în cadrul unei conferințe de presă.

„Vom elabora un nou proiect cu privire la funcționarea limbilor. Vineri, va fi o masă rotundă cu participarea reprezentanților mai multor etnii dar și a experților. Evenimentul va ave loc în cadrul Biroului relațiilor interetnice și va fi luată o decizie finală cu ce proiect și în ce formă vom merge în Parlament. Cert este că Parlamentul va aproba un document cu privire la funcționarea limbilor. Acest proiect va prevedea un statut clar pentru limba rusă, pe care o vorbesc o bună parte din cetățenii Republicii Moldova. Ei tot sunt plătitori de impozite”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea.

Deputații socialiști au precizat că protestele, care au loc în ultimele săptămâni în mai multe localități din țară, demonstrează că cetățenii au nevoie de o astfel de lege. Totodată, parlamentarii au precizat că potrivit datelor Google, în prezent, din numărul total de cetățeni ai Republicii Moldova înregistrați pe Facebook, 47% de internauți folosesc limba rusă, iar 51% – limba româna.

“Aceste date demonstrează că numărul celor ce folosesc limba rusă e aproape egal cu numărul celor, care folosesc pe Facebook limba română”, a declarat deputatul Bogdan Țîrdea.

Iar juristul Vasile Bolea a precizat că atât acordurile internaționale, semnate de țara noastră, cât și o decizie a Curții Constituționale din 2018, prevede elaborarea și funcționarea unei astfel de legi pe teritoriul Republicii Moldova.