Sprijinul proiectelor sociale, susținerea economiei, în special a agriculturii, gestionarea eficientă a situației pandemice, asigurarea unui proces electoral democratic, transparent și corect. Acestea sunt prioritățile celor 37 de deputați PSRM în sesiunea de toamnă-iarnă a Parlamentului.

Fracțiunea parlamentară PSRM a stabilit în cadrul unei ședințe de lucru, la care a fost invitat și președintele Igor Dodon, principiile de bază pe care se vor axa în activitatea sa în sesiunea curentă. 

Deputații PSRM au salutat propunerea șefului statului de a majora suportul financiar unic pentru beneficiarii de pensii și alocații sociale în mărime de până la 3000 de lei, de la 700 la 900 de lei.

”Acest suport unic va fi primit de peste 600 de mii de persoane chiar la începutul lunii octombrie și reprezintă o dovadă că acționăm pentru oameni”, a afirmat liderul fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță.

Socialiștii au discutat și despre ajutorul financiar pentru perioada rece a anului care va fi acordat persoanelor cu venituri mici.

Fracțiunea PSRM a decis că va sprijini și pachetul agricol, care vine să ajute fermierii care au avut de suferit de pe urma secetei. Acest pachet prevede subvenționarea dobânzilor la creditele obținute de către agricultori, subvenționarea din contul TVA a impozitului funciar și a altor plăți salariale, ceea ce înseamnă 110 milioane de lei suport suplimentar pentru agricultori. La fel, socialiștii vor susține și propunerea de a introduce moratoriu asupra controalelor fiscale la agricultori până la sfârșitul acestui an.

Deputații socialiști au decis ca, împreună cu reprezentanții Guvernului, să elaboreze un nou program de suport pentru agricultori pentru anul 2021.

Fracțiunea PSRM a discutat și despre reluarea procesului de studii în condițiile pandemiei. Socialiștii au constatat că noul an de învățământ a fost relansat cu succes. Deputații PSRM au declarat că vor vota pentru proiectul Guvernului Chicu de majorare cu 140 de milioane de lei a bugetului destinat domeniului educației, care prevede supliment la salariu pentru orele suplimentare și dotarea instituțiilor preșcolare și școlare cu dezinfectanți.

Fracțiunea PSRM a analizat și tema alegerilor prezidențiale din această toamnă. Parlamentarii au accentuat importanța asigurării unui proces corect, liber exprimat, cu maximă transparență din partea tuturor instituțiilor statului, în mod special, a celor electorale.

”Acest scrutin trebuie să fie un exemplu de alegeri libere și corecte”, se spune în comunicatul fracțiunii PSRM.