Lidera PAS, Maia Sandu, a câştigat mai puţine bătălii decât colegul său din PPDA, Andrei Năstase. Din acest motiv, consideră deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, Maia Sandu nu prea are motive să declare că Năstase nu ar avea şanse să câştige alegerile prezidențiale din acest an.
“Aflăm de la Doamna Sandu că ea consideră că Andrei Năstase nu prea are șanse și PAS va susține un candidat care poate cu adevărat să câștige. Am auzit exact asemenea lucruri și în primăvară 2018 de la sociologii din curtea lui Plahotniuc. Că Năstase nu are nici o șansă să iasă în turul doi la scrutinul municipal. Ne amintim cu toții ce a urmat”, scrie Alexandru Slusari, într-o postare pe Facebook.
În continuare Slusari îi amintește Maiei Sandu că Năstase a câștigat două bătălii electorale, în timp ce ea doar una şi doar într-o circumscripție favorabilă.
“Doamna Sandu, o prezență politică dealtfel respectabilă, a câștigat doar una din două batalii, iar unica victorie s-a produs în condițiile deloc crunte, deoarece doamna a ales să candideze la Paris, Viena, Nice, Berlin, în vreme ce pe Andrei îl alergau interlopii lui Țutu și Plahotniuc, cu pari și cuțite, în fiecare seară, pe ulițele din Băcioi, Durlești, Sângera sau Trușeni”, notează Alexandru Slusari.
Spre final, deputatul lui Năstase i-a transmis un mesaj Maiei Sandu: „noi suntem gata să conjugăm eforturile în vederea demiterii acestui guvern antipopular și instituirea unui executiv anticriză de profil proeuropean. Cu condiția că nu ni se va mai cere închierea unui acord cu dracul”, a scris Slusari, sugerând că PPDA nu va face coaliție cu grupul PRO-ȘOR.