Reprezentanții PAS au fost surprinși în timp ce rupeau afișe electorale PACE. Mai mult, aceștia erau violenți, scrie telegraph.md

Campania electorală i-a dat pe toţi peste cap. Mai ales pe cel care a fost prins rupând afişe electorale ale PACE. Omul care făcea acest lucru era un susținător al PAS și purta un tricou cu logotipul acestui partid. Când a observat că este filmat și întrebat de ce face acest lucru tânărul a devenit agresiv.

Amintim că nu este primul incident de acest fel, cu implicarea celor din PAS, în această campanie electorală.

Un panou al formațiunii a fost distrus în satul Slobozia-Cremene, iar la Răspopeni, alt banner electoral ar fi fost furat. Cei de la PACE susțin că aceste acte de huliganism ar fi fost comise de către persoane din PAS și Blocul lui Renato Usatîi.

Menționăm că, potrivit art.7 din Codul de conduită privind desfășurarea şi reflectarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, candidații semnatari urmează să se abțină de la distrugerea afișelor electorale instalate de către ați concurenți electorali, iar orice dispută în acest domeniul urmează a fi examinată oficial printr-o contestație față de CEC sau în instanța de judecată.

Mai mult, Codul electoral al Republicii Moldova stabilește că modalitatea plasării în condiţii egale a publicităţii electorale pe panourile publicitare, inclusiv pe cele aflate în proprietate privată, se aprobă de Comisia Electorală Centrală şi se aduce la cunoştinţa publică concomitent cu începerea perioadei electorale.