Simpatizanții PPDA se arată deranjați de modul în care trollii Maiei Sandu atacă pe oricine care expune un alt punct de vedere decât șefa lor de partid.
“După o postare despre lidera PAS, când am fost atacată masiv de “susținătorii” acestui partid chiar am reușit să fac și o deosebire între potențialul trollilor din vechiul regim și cel al trollilor din prezent. Ai lui Plaha erau mai pregătiți, chiar dacă aveau CV-uri net mai modeste. Și nu aveau burse. Nici granturi pe media”, scrie Nelly Sambriș, una din simpatizantele PPDA, într-o postare pe Facebook.
În aceeași postare, Sambriș susține că Maia Sandu este dependentă de voturile lui Andrei Năstase, pe care trollii PAS, dar și analiștii de curte ai acestui partid, îl atacă furibund.
“Dacă ajunge in turul 2, Maia Sandu pierde fără votanții lui Năstase, fără acel procentaj “neînsemnat” cum se grăbesc unii comentatori sa-l catalogheze. Și asta e marea durere, din reacția simpatizanților determinați probabil se simte chestia asta. Așa cum se simte, când, de fapt, știi că scrii despre procentajul mic numai pentru prestația editorialelor care îți sunt comandate”, conchide Nelly Sambris.