Agenția pentru Securitate Internă a Poloniei (ABW) a anunțat, joi, o operațiune în desfășurare care vizează o rețea rusească de spionaj. Operațiunea are loc în coordonare cu servicii din alte țări.

„ABW acţionează în cadrul unei anchete privind activităţi de spionaj desfăşurate în numele Rusiei împotriva unor state şi instituţii ale Uniunii Europene”, a scris, pe Twitter, purtătorul de cuvânt al serviciilor speciale poloneze, Jacek Dobrzynski.

În cadrul operaţiunii, ABW a făcut, miercuri, percheziţii la Varşovia şi Tychy şi a „interogat persoane”. Operaţiunea este rezultatul cooperării dintre ABW şi mai multe servicii europene, în special cele cehe, Cehia anunţând, tot miercuri, o operaţiune similară.

Scopul reţelei vizate de operaţiune a fost „realizarea obiectivelor de politică externă ale Kremlinului, în special slăbirea poziţiei Poloniei pe scena internaţională, discreditarea Ucrainei şi a imaginii instituţiilor Uniunii Europene”, scrie ABW într-un comunicat. Aceste obiective urmau să fie realizate prin intermediul unui site pro-rus, „voice-of-europe.eu”.

Operaţiunea ABW este, de asemenea, rezultatul punerii sub acuzare în ianuarie a unui polonez suspectat de spionaj în beneficiul serviciilor secrete ruse, a precizat ABW.

„Bărbatul, infiltrat printre parlamentari polonezi şi europeni, a îndeplinit sarcini comandate şi finanţate de colaboratori ai serviciilor de informaţii ruse”, inclusiv activităţi de propagandă, dezinformare şi provocare politică, destinate „construirii unor zone rusești de influenţă în Europa”. Identitatea bărbatului nu a fost dezvăluită.

Sursa: digi24.ro