„Nu trebuie să fim prieteni cu UE împotriva Rusiei, și nici invers”. Opinia a fost exprimată de șeful statului Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.

„Eu consideră că trebuie să avem o politică externă echilibrată. Trebuie să luăm tot ce este mai bun de la Federația Rusă, europeni, SUA și să facem în așa fel, încât oamenii din țara noastră să trăiască mai bine. Nu trebuie să fim prieteni cu UE împotriva Rusiei sau invers. Acesta este principiul nostru. Eu cred că așa vom putea obține rezultate bune pentru țara noastră și vom putea întări independența Republicii Moldova”, a declarat președintele.

Amintim că despre necesitatea ca Republica Moldova să aibă o politică externă echilibrată președintele țării, Igor Dodon, a vorbit și în discursurile de la tribuna principală a ONU, în septembrie 2019, dar și la începutul acestui an, în fața deputaților din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.