Igor Dodon a avut o discuție în format online cu președintele Republicii Letonia, Egil Levits. Șeful statului a relansat invitația pentru omologul său de vizita țara noastră în anul viitor.
“În cadrul dialogului am făcut un schimb de opinii cu privire la relațiile bilaterale, felicitându-l pe omologul meu leton cu marcarea în aceste zile a 29 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre statele noastre. Am apreciat dinamica pozitivă a raporturilor moldo-letone care continuă să fie active și în condițiile pandemice. În mod aparte, am exprimat gratitudine pentru asistența financiară acordată de Letonia țării noastre în diverse sectoare, precum și în combaterea pandemiei COVID-19. În acest context am fost unanimi în opinia că prin eforturi comune vom reuși să facem față provocărilor legate de criza pandemică care a afectat toată lumea”, a relatat președintele pe pagina sa de Facebook.