Șeful Întreprinderii Municipale „Lumteh” a fost demis în această dimineață de către Primarul general Ion Ceban, asta după acesta ar avea multe greșeli în activitatea sa. Edilul a cerut ca până în această seară să își prezinte cererea de demisie.

Ceban spune că a avut mai multe situații neplăcute săptămâna trecută și nu doar cu un director de întreprindere cu care uneori colaborează eficient, iar uneori nu.

„Poșta veche a rămas fără lumină pe artera principală, deoarece cineva ne-a asigurat că lucrurile merg bine și atunci când are loc schimbarea iluminatului pe Calea Orheiului vor fi făcute lucrările calitativ. Așa cum am mai spus. Am avertizat de mii de ori pe toată lumea atunci când ceva nu e bine, am dat bonusuri și am iertat. Am comunicat pe parcursul anului cât de diplomat, politicos, pentru că mă gândesc la cetățeni”, a punctat Ceban în ședință.

Primarul a mai punctat că speră ca în această funcție să vină o persoană responsabilă.