Secretarul general al PLDM Alexandru Fetescu, într-o postare pe Facebook, și-a expus opinia personală despre protestul agricultorilor. Politicianul se arată indignat de faptul că fermierii, care se îmbogățesc pe spatele țăranilor și nu achită taxe la stat, își mai permit să iasă în stradă și să ceară ajutor.
“Nu găsesc răspuns la câteva întrebări. Cine totuși protestează ,,călare” pe tractoarele achiziționate prin programe de stat pentru susținerea agricultorilor? Ce vor aceștia? Vor oare anticipatele provocate de o moțiune de cenzură împotriva guvernului, scutirea de TVA, sau pur și simplu vor crearea unui fundal zgomotos care acoperă felul în care prostesc oamenii de la sate de la independență încoace. Pe lângă faptul că lucrează de ani buni pământuri pentru care plătesc numai cu a 10 parte din roadă, cumpără toate terenurile pe care le vând sărmanii oameni impuși de sărăcie și nevoie, achită prin programe de facilitare impozite numai cât se strecoară printre degete, ce mai doresc NOBILII zilei de azi? Dacă unii consideră că prin manevrarea unui tractor în fața căruia stau oameni în uniforme își etalează curajul păi de fapt concluzia pe care ar trebui să o tragem trebuie să fie una cu totul inversă. Mie personal mi se face greață de lăcomia ,,neoBoierimii” și de felul cum prostesc o țară întreagă. Și mai tare mi se întoarce de politicienii care încearcă să folosească acțiunile josnice ale acestora în scopurile lor politice.
Medicii care se expun riscului zi de zi, profesorii, toți angajații din HORECA nu au tractoare, au în schimb bun simț și educație. Cu părere de rău la noi, ca întotdeauna ,,obraznicul mănâncă praznicul”, a scris Fetescu.