Autoritatea de reglementare financiară elveţiană FINMA ia în considerare dacă să ia măsuri disciplinare împotriva managerilor Credit Suisse, după ce a doua mare bancă din Elveţia a trebuit să fie salvată săptămâna trecută de UBS, transmite Reuters.
Preşedintele FINMA, Marlene Amstad, a declarat pentru ziarul elveţian NZZ am Sonntag că ”este încă deschisă” posibilitatea să fie iniţiate noi proceduri, dar principalul accent al autorităţii de reglementare este pe ”faza de tranziţie a integrării” şi ”menţinerea stabilităţii financiare”.
UBS a fost de acord în urmă cu o săptămână să cumpere Credit Suisse pentru 3 miliarde de franci elveţieni (3,26 miliarde de dolari),într-un acord sub formă de acţiuni, şi să-şi asume pierderi de până la 5 miliarde de franci, într-o fuziune concepută de autorităţile elveţiene într-o perioadă de turbulenţe în sectorul bancar global.
Credit Suisse a refuzat duminică să comenteze comentariile preşedintelui FINMA, atunci când a fost solicitat de Reuters un răspuns.
Managerii, strategie lipsită de responsabilitate
Întrebată dacă FINMA încearcă să tragă la răspundere actualii manageri ai Credit Suisse pentru prăbuşirea celei de-a doua bănci ca mărime din Elveţia, Amstad a spus că ”explorează opţiunile”.
”CS a avut o problemă culturală, care s-a tradus într-o lipsă de responsabilităţi”, a spus Amstad, citată de NZZ, adăugând: ”Au fost făcute numeroase greşeli de-a lungul mai multor ani”.
FINMA a desfăşurat şase ”proceduri publice de executare” împotriva Credit Suisse în ultimii ani, a spus Amstad.
”Am intervenit şi am folosit cele mai puternice instrumente ale noastre”, a spus ea despre măsurile anterioare.
Amstad a apărat, de asemenea, decizia Elveţiei de a reduce la zero obligaţiuni de tipul AT1 în valoare de 16 miliarde de franci elveţieni, ca parte a fuziunii de salvare.
”Instrumentele AT1 prevăd contractual că vor fi anulate integral în cazul unui eveniment declanşator, în special acordarea unui sprijin guvernamental extraordinar”, a spus Amstad.