Din aprilie, moldovenii ar putea plăti mai mult pentru energia electrică. Anunțul a fost făcut de către directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Eugen Carpov, la Jurnal TV. Carpov a explicat că actualul contract va expira în data de 1 aprilie, iar cel nou va depinde de prețul la gaz.
„La moment, avem prețul vechi și tariful vechi, dar în general, prețul la gaz se va reflecta și în prețul energiei electrice”, a spus Carpov.
Amintim că recent directorul Moldovagaz a anunțat că tariful ar putea crește cu până la 30%. Președintele țării, Maia Sandu, a declarat că guvernarea nu are de gând să negocieze cu Federația Rusă un preț mai mic, pentru că nu este de competența lor.