Autoritățile germane investighează o rețea de agresori sexuali care ar fi folosit aplicația Telegram pentru a organiza atacuri asupra femeilor. Cazul este considerat unul dintre cele mai grave de acest tip din ultimii ani.
Potrivit Associated Press, până în prezent, trei membri ai presupusei rețele au fost condamnați, iar ancheta continuă pentru identificarea altor persoane implicate.
Conform procurorilor, grupurile de discuții create pe Telegram erau formate în principal din cetățeni chinezi stabiliți în Germania, iar majoritatea victimelor ar fi fost femei chineze.
Anchetatorii susțin că membrii grupării foloseau un limbaj codificat pentru a ascunde natura activităților lor. Astfel, victimele erau denumite „mașini”, sedativele – „combustibil”, iar agresiunile sexuale erau descrise prin termenul „condus”.
Procurorul-șef din Frankfurt, Dominik Mies, a declarat că modul de operare al suspecților indică „o cruzime deosebită, o obiectificare totală a victimelor și o planificare perfidă a infracțiunilor”.
Până acum, trei membri ai nucleului presupusei rețele au fost condamnați pentru viol și alte infracțiuni. Un alt proces este în desfășurare la Berlin, iar unul dintre liderii grupării a primit în februarie o pedeapsă de 14 ani de închisoare pentru viol calificat, tentativă de omor și alte fapte. Sentința a fost contestată.
Ancheta a arătat că unele victime au aflat despre agresiuni abia după ce poliția a descoperit înregistrări video realizate și distribuite de suspecți în grupurile de pe Telegram.
Autoritățile germane nu au făcut public numărul total al victimelor, precizând că investigațiile sunt în desfășurare și că ar putea urma noi arestări.
Magistrații germani au comparat cazul cu dosarul francezei Gisèle Pelicot, subliniind că astfel de infracțiuni nu sunt specifice unei singure țări.
În paralel, anchete similare sunt desfășurate în Statele Unite și Țările de Jos. Totodată, Europol coordonează operațiunea „Project Medusa”, lansată împreună cu autoritățile din Germania și Marea Britanie, pentru combaterea rețelelor online implicate în agresiuni sexuale facilitate prin drogarea victimelor.
Reprezentanții Telegram au declarat că platforma interzice violența sexuală și distribuirea materialelor ilegale, afirmând că astfel de conținuturi sunt eliminate constant. Compania nu a explicat însă cum au reușit aceste grupuri să funcționeze timp de mai mulți ani.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!











