Rosian Vasiloi, membru în Biroul Politic Național al PAS, ex-șef al Poliției de Frontieră, actualul candidat al Maiei Sandu pentru o funcție de consilier prezidențial și de Secretar general al Consiliului Suprem de Securitate, s-a dat în spectacol în Punctul de trecere a frontierei de stat de la Palanca, pe unde a trecut și cortegiul Maiei Sandu spre Kiev, informează Telegrpah.md, cu referire la informațiile publicate de către jurnalistul Vadim Ungureanu.

“Un fost șef PF (Rosian Vasiloi – n.r.), numit în funcție de un fost ministru (Andrei Năstase – n.r.), s-a dat în spectacol la un punct de trecere a frontierei de stat.

Cică s-a dus încolo ca să fluture din năframă albă, iar foștii săi subalterni i-au reamintit despre regulament.

Bieții polițiști de frontieră au încearcat să-i explice fostului șef PF cu activitate pe Facebook, cel a cărui oameni apropiați au pus pe brânci motorul Land Cruiserului din proiectul Tetra, (aceeași mașină de teren cu care prin 2103, fugarul V Ceban (alias Bancomat) o făcea pe șmecherul pe contrasens pe bulevardul Ștefan cel Mare. Ah da, vreo 280 de mii de lei a costat reparația), despre aflarea unor persoane fizice în zona de frontieră, dar era în zadar.

Fostul șef PF s-a dat în spectacol, țopăia pe după barieră. Ba trecea frontiera, ba revenea înapoi.

Apoi, s-a urcat în mașină și a continuat show-ul doborând semnele de circulație rutieră. Sublaternii săi au fost nevoiți să-și cheme în ajutor colegii de la inspectoratul de poliție.

Cică fostul șef PF s-a prezentat în punctul de trecere a hotarului, la Palanca, cu două-trei ore înaintea unor persoane VIP (Maia Sandu – n.r.), dar a venit ca persoană fizică ce intenționa să călătorească în Ucraina.

Polițiștii de frontieră au crezut că fostul lor șef se ducea la odihnă la Bucovel, însă s-au înșelat.

Ăsta, simplu cetățean, fără a fi cine știe ce mare demnitar de stat, s-a apucat de dat indicații și o făcea pe boss-ulică.

S-a luat la harță cu polițiștii de frontieră, s-au scuipat cu sudalme și injurii, îi amenința ca un tipic moldovean cu „datul afară de la lucru”, „cu trasul în țeapă”, bla-bla.

Însă, după ce a văzut că ăștia stau dârji ca stejarii la hotar și nu se lasă „impresionați” de show-ul său, le-a zis că pleacă (cu mașina avariată neînsemnat, un proces verbal pentru huliganism și altul pentru provocarea unui accident), dar se va întoarce.

Auzi la el, cică se va întoarce și-i va fecunda pe toți.

Cel puțin așa zic unii spectatori ai show-ului că ar fi fost.

Și parcă le-aș da dreptate, căci cam același spectacol l-a jucat același fost șef PF, înainte cu câteva zile de la plecarea din funcție, în sala VIP a Aeroportului Internațional Chișinău în timpul unei vizite a unei delegații din Ucraina”, a scris jurnalistul Vadim Ungureanu pe canalul său de Telegram.

Amintim că Telegraph.md a publicat imagini exclusive cu mașina avariată și un indicator îndoit de Vasiloi.