Au promis că vor depolitiza instituţiile statului şi că vor face angajări doar pe baza concursurilor transparente, bazate pe meritocraţie. Însă cele mai importante instituţii au ajuns să fie conduse de persoane afiliate politic.
În cadrul unei emisiuni televizate, comentatorul politic Roman Mihaeș a declarat că deputaţii alianţei PSRM-ACUM au călcat în picioare rezultatele unui concurs organizat de ei înşişi şi au pus cruce credibilităţii Curţii Constituţionale.
„O guvernare hibridă condusă de democrați a fost înlocuită cu una hibridă condusă de PSRM-ACUM. Nu văd mari diferențe în modul cum PDM gestiona justiția sau cum o gestionează coaliția. Chiar aș putea spune că acțiunile alianței sunt mai brutale și vizibile. Mai mult decât atât, niciun premier până la Maia Sandu nu a mers în ședința Consiliului Superior al Magistraturii să dea indicații ce judecători să fie demiși.
Avem deci o încercare de a subjuga justiția, iar cazul de la Curtea Constituțională este absolut relevant. De la ei ne așteptam să fie o altă abordare. Să fie niște concursuri mimate, dar reale. Ce este straniu că nici Ambasadorul Uniunii Europene și nici cel al Statelor Unite ale Americii nu comentează aceste politizări ale instituțiilor statului. În cazul dat avem o acoperire totală a unor practici ne-europene și neconstituționale” concluzionează expertul.
Amintim că dezvăluiri despre împărţirea funcţiilor în interiorul alianţei PSRM-ACUM au venit chiar din sânul acesteia. Potrivit deputatului PAS Lilian Carp, concursul pentru funcţia de director al CNA a fost falsificat. Iar fostul deputat PPDA, Octavian Ţîcu, a declarat că a votat cu ochii închişi pentru procurorul general interimar. Ţîcu a părăsit ulterior fracţiunea PPDA, nemulţumit de modul în care se iau deciziile în Alianţa Kozak. El este indignat că preşedintele Dodon le dictează Maiei Sandu şi lui Andrei Năstase agenda politicii externe.