Un bărbat cu cetăţenie română a fost arestat, la începutul acestei luni, în Italia, după ce a aruncat la gunoi o sumă uriaşă de bani şi mai multe bijuterii.

Incidentul s-a petrecut la începutul acestei luni în Piazza Bernini, din centrul orașului italian Torino, şi totul a pornit de la un fapt absolut banal, când o patrulă de poliţie a observat în trafic o maşină cu un far spart. După ce i-au făcut semn să oprească, oamenii legii s-au apropiat de autoturism, moment în care au observat că şoferul avea un comportament suspect, scrie La Repubblica.

De altfel, cel care conducea maşina, un român în vârstă de 28 de ani, a deschis portiera şi a rupt-o la fugă, având un rucsac voluminos în spinare.

În încercarea de a scăpa de poliţişti, tânărul a aruncat rucsacul într-un coş gunoi, dar, în cele din urmă, poliţiştii l-au prins şi au recuperat şi bagajul, în care au descoperit 123.000 de euro și mai multe bijuterii.

Anchetat cu privire la provenienţa banilor şi a bunurilor, românul de 28 de ani a refuzat să le spună poliţiştilor de unde provin şi de ce anume a încercat să scape de acestea.

Românul a fost reținut pentru tăinuire, o infracțiune care în codul penal italian este legată de diferite activități infracționale, iar autorităţile italiene continuă cercetările pentru a stabili dacă tânărul se face vinovat şi de alte infracţiuni.

sursa