Republica Moldova va intra în scenariul patru al evoluției pandemiei COVID-19. Președintele Igor Dodon a anunțat, duminică seara, după ședința Centrului Unic de Comandă, că autoritățile se pregătesc să declanșeze scenariul patru al luptei cu coronavirusul după ce va fi depășită cifra de 1000 de îmbolnăviri cu COVID-19.
”Împreună cu OMS, noi am elaborat patru scenarii la începutul crizei, am estimat că scenariul 4, adica depășim 1 000 de persoane infectate, va fi trecerea spre zona de vârf”, a declarat președintele.
Șeful statului a anunțat că, cel mai probabil, scenariul patru va fi anunțat în următoarele zile. Acest scenariu presupune noi măsuri stricte pe care vor trebui să le respecte toți cetățenii.
Președintele a declarat că la această etapă în tratarea bolnavilor vor fi implicate mai multe instituții medicale și medici.