Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu membrii Consiliului Directorilor Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC din Moldova (ATIC).
“Am inițiat această întrevedere pentru a afla din prima sursă problemele cu care se confruntă sectorul TIC din Moldova în condițiile pandemiei. Am fost unanimi în opinia că niciun stat nu a fost pregătit de pandemie, fapt care a scos în evidență necesitatea accelerării proceselor de implementare a tehnologiilor informaționale în diverse domenii – educație, comerț, medicină, management la distanță etc. Reprezentanții TIC au exprimat disponibilitate de a se implica în activitatea de eliminare a obstacolelor în acest proces”, a anunțat Igor Dodon.
Pe finalul discuției șeful statului le-a solicitat reprezentanților TIC să elaboreze un set de propuneri concrete de modificare a legislației și a documentației de reglementare pentru a avansa pe dimensiunea respectivă și a asigura promovarea agendei digitale a țării.