După cum s-a demonstrat și ieri în urma unei stranii decizii a Curții Constituționale privind declanșarea alegerilor parlamentare pe timp de ciumă, bătălia pentru trecerea puterii absolute în mâinile Maiei Sandu continuă. Luptele au loc sub acoperirea unei operațiuni de salvare a Moldovei. Ceva însă merge prost în centrul de comandă, o greșeală gravă de coordonare, probabil. De regulă, operațiunile de salvare au loc cu reducerea pierderilor umane, în Moldova, însă, dimpotrivă, numărul victimelor crește: oamenii continuă să moară de Covid.

Ar fi cazul ca în această atmosferă încinsă de conflict, să avem, în loc de dezbateri constituționale pline de vanitate politică, ședințe operative ale Autorității aeronautice pe motiv că ne lipsesc suficiente piste de aterizare pentru avioanele cu vaccinuri și ajutor umanitar care continuă să sosească. Maia Sandu însă, prelungește să acționeze ca într-un vis urât: ea insistă să salveze acum, imediat țara de corupție.

Ne-am obișnuit deja cu sincopele logice și paradoxurile decizionale din Palatul prezidențial. Sindromul Ceaușescu continuă să nască cazuri Ceaus, în timp ce interesul țărilor străine rămâne mai presus decât cel național. Dar președintele și fruntașii PAS ar putea să aibă, până la urmă, dreptate. Dacă în rezultatul pandemiei Moldova va rămâne depopulată, atunci, bineînțeles, Maia Sandu va scăpa țara de corupție de rând cu alte probleme social-politice și economice. Problema dispare odată cu omul, e o axiomă.

Până însă fruntașii PAS vor extermina și înmormânta ultimul moldovean, n-ar fi rău să lăsăm pentru posteritate în arhivele FB, cîteva informații despre catastrofă. Să nu creadă cumva civilizația renăscută, că “planeta Moldova” s-a acoperit de colb, gheață și glorie în urma ciocnirii cu Cometa Halley. Întrebarea care îi va chinui pe urmașii noștri este, ce l-a determinat pe ultimul președinte al țării să acționeze cu atâta cinism și cruzime.

Răspunsul încape într-un singur alineat. E vorba ori de răzbunare ori de paranoia, după cum susține economistul Alexandru Muravschi. Ori, mai curând, și de una și de alta. Dacă lupta sfântă pentru putere până la ultimul om se duce pe vreme de pandemie, e vorba de răzbunare. Atunci, însă, când un pretins lider național în numele dreptății absolute și a unei societăți ideale încalcă Constituția și se dedă la șiretlicuri ieftine de despot, transformând PAS în PCUS, e vorba despre anumite dereglări psihice.

Ar mai fi necesar să vorbim, în final, de anamneză, adică de primele rezultate clinice ale patologiei în studiu. Aici avem la îndemână toată copilăria pacientei, precum și activitatea ei recentă în spațiul închis al Palatului, așa cum au înțeles să-l desăvârșească inginerii și constructorii turci, acționând în numele directorului de la Ankara. Inventatoarea renumitului filtru PAS nu și-a prevăzut din păcate un autocontrol, chit că nici nu se știe, dacă aparatul de selectare a “oamenilor buni” are un compartiment special de testare a sănătății mintale.

Editorial de Valeriu Reniță