Referendum în Italia. Locuitorii din peninsulă sunt chemaţi la urne pentru a scoate ţara din criză

Alegeri în Italia. Locuitorii din peninsulă sunt chemaţi astăzi la urne pentru schimbarea sistemului politic care îşi propune să scoată ţara din criză. Premierul Mateo Renzi a propus adoptarea unei reforme constituţionale care prevede scăderea rolului Senatului şi restrângerea puterii autorităţilor regionale.

Totodată, premierul italian a anunţat că dacă noua lege nu va trece, atunci el va demisiona.

“Votul vostru pozitiv este necesar pentru schimbarea Europei şi a întregii lumi. Noi suntem Italia! Nu am făcut ceva vreodată care nu a fost menit pentru bunăstarea întregii lumi, iar acest lucru nu este doar un vis al unor persoane, ci al unei întregi generaţii”, a declarat premierul de la Roma.

Matteo Renzi este convins că noua Constituţie va pune capăt impasului politic şi va da un impuls puternic economiei ăn stagnare a Italiei. Premierul cere ca noua reforma să scadă rolul Senatului, care acum se află la egalitate cu Camera deputaţilor, şi să reducă numărul senatorilor de la 315 la 100. În plus, Senatul nu ar mai avea dreptul de a organiza votul pentru moţiunea de cenzură. Reforma se referă şi la modul cum este alcătuit Senatul, iar în noua lege, acesta ar trebui format din 21 de primari regionali, 74 de preşedinţi de consilii regionale şi alţi 5 membri aleşi de preşedinte.