Prim-ministrul Dorin Recean a declarat că este nevoie de o „abordare sistematică” pentru a se pregăti pentru un „nou val” de mită electorală. Recean a spus aceasta reporterilor după şedinţa cabinetului de miniştri de miercuri, 13 noiembrie.

„În ultimele zile, am lucrat cu Ministerul Justiţiei, am ascultat opinia organelor autonome – Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Superior al Procurorilor – pentru a înţelege cum ar trebui să ne pregătim pentru următorul val de fraudă (la alegerile parlamentare – „I.”). Am asistat deja la acest fenomen (în alegerile prezidenţiale) şi el a fost parţial limitat prin acţiunile CNA, ale Poliţiei şi ale câtorva procurori şi judecători. Dar avem nevoie de o abordare sistematică, după cum s-a spus deja, acest lucru nu poate fi făcut cu mănuşi albe. Aşadar, este nevoie de o nouă abordare”, a declarat Recean.

Potrivit oficialului, autorităţile luptă împotriva unui grup criminal organizat finanţat din străinătate, care operează cu „sume enorme de bani – aproximativ 2% din PIB-ul Moldovei”.

„Acesta a fost un atac fără precedent. O nouă formă de război hibrid care urmăreşte să (zguduie) fundamentele democraţiei. Avem nevoie de viteză, de progrese rapide în investigarea (cazurilor legate de mita electorală – „I.”)… Această problemă a apărut doar pentru că 15-20 de persoane nu sunt acum în închisoare”, a spus Recean.

sursa