Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a venit cu o reacție după decizia instanței prin care fostul deputat al Partidului Democrat din Moldova Constantin Țuțu a fost amnistiat în cazul omorului din Codrii Orheiului din anul 2012. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă organizate la Guvern astăzi, 28 mai.

Potrivit lui Dorin Recean, așteptarea sa este ca procurorii și judecătorii onești să iasă în față, să-i aresteze pe acei procurori și acei judecători care fac abuz și care nu pot duce la un bun sfârșit pedeapsa celor care astăzi, de fapt, trebuie să stea în închisoare.

„(…) Nu vreau să speculez, dar vreau doar să spun că astăzi mai avem suficiente cazuri în care procurorii și judecătorii iau mită și corespunzător nu duc dosarele până la capăt”, a declarat premierul Dorin Recean.

Toți inculpații în dosarul penal privind moartea lui Alexei Veretca din Codrii Orheiului de acum 12 ani, printre care și ex-deputatul democrat Constantin Țuțu, sunt în libertate și au fost scutiți de pedepse printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău.

sursa