Recent, ministrul Sănătății Ala Nemerenco a publicat în mediul online cazul unei profesoare care a apelat la ea după ajutor. Aceasta se plânge că a fost programată la un medic, după aproape un an de așteptare. Prin urmare, Nemerenco a declarat că urmează să schimbe tactica de lucru în instituțiile medicale.
„Nu pot să înțeleg cât de tare am putut să degradăm ca societate în ultimii 20 ani, încât medicii, cea mai învățată, inteligentă, educată parte a societății să sufere așa metamorfoze”, scrie Ala Nemerenco.
Potrivit ministrului Sănătății, ea nu știe câți ani trebuie Moldovei pentru ca medicii să revină la normal, să fie empatici, inteligenți și mândri pentru minunile pe care le fac.
„Fiindcă a reîntoarce pe cineva la viață sau a-i reface sănătatea este parte a unei adevărate minuni dumnezeiești. Cum Doamne să fii și zeu și demon în același timp?”, scrie ministrul.
După spusele acesteia, ea primește zilnic o mulțime de mesaje din partea cetățenilor. Unul dintre acestea a fost expediat din partea unei profesoare.
„Bună seara, Doamna Nemerenco. Îmi cer scuze de deranj. Vreau să vă povestesc şi eu situația neplăcută în care m-am aflat și încă nu știu cu se va termina. În luna august anului trecut am trecut toate analizele ca să mă pot programa la nefrolog. Peste patru luni m-au sunat şi mi-au spus că sunt programată. Am refuzat deoarece nu mă puteam rupe de la serviciu, deoarece activez în calitate de profesor în suburbie cu numărul mare de ore, la două instituții, deoarece nu avem cadre didactice în de-ajuns. Am rugat să mă programeze după 15:00 sau în vacanță. Au zis că Nefrologul lucrează până la ora 13:00 şi doar miercuri primeşte din XXXX. Însă abia anul acesta în iunie am putut nimeri la nefrolog la policlinica nr.1. Uimirea mi-a fost că la primire Doamna Doctor s-a uitat că analizele sunt vechi, a scris în cartelă ca să repet analizele, să mă înscriu să fac uzi. Măcar că de fiecare dată îmi dădeau pe loc să fac uzi. (Sunt la evidență). Acum medicul de familie mi-a spus că spitalul nostru a încheiat contract ca să facem uzi la alt prestator de serviciu, decât policlinica nr.1 din or.Chisinau. Oare e corect să umblăm tot municipiu să facem uzi, dacă policlinica nr.1, are acest serviciu? Şi Doamna Doctor putea să îmi scrie îndreptarea acolo pe loc. Si mi-am dat intrebarea pentru ce mi se reține din salariul în jur de 2000 lei lunar pentru asiguratea medicală? Ca sa umblu drumurile cu picioare umflate, făcând cum se zice în limba rusă „самолечение”? Beau veroşpiron din propria gândire. Dar e corect sau nu? Acum medicul de familie a zis ca sa fac analize şi să plec cu toate la Doamna Doctor direct fără înscriere, mă îndoiesc că voi fi primită, dar… încerc şi pe asta. Aroganța unor doctori te ucide. Am înțeles că pe toți îi întoarce aşa… la medicul de familie, motivând că analizele sunt vechi. Medicul de familie a zis că nu poate nimeri cu anaizele şi cu înscrierea la specialist. Apelez la serviciile medicale o data în an şi atunci nu pot rezolva problema”.
Văzând acest mesaj lung, Ala Nemerenco a rămas uimită și indignată. Aceasta a menționat că nu înțelege cum o persoană poate fi purtată pe drumuri de medici, timp de un an întreg.
„Contracte, subcontracte, programări, bilețele, referiri și alte născoceli. Un elefant și nu ar rezista, dar mi-te un om bolnav. Și miră faptul, cu câta încă răbdare și respect scrie doamna profesoare”, scrie ministrul.
În final, ministrul Sănătății a menționat că timpul în care a trimis mesaje echilibrate către instituțiile medicale și a emis ordine în speranța că va fi înțeleasă, s-a epuizat.
„Să nu fie cu supărare, dar vom schimba tactica”, a conchis Nemerenco.