Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) va continua să-şi întărească parteneriatul cu Japonia, pe fondul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul vizitei sale în Japonia, unde a avut o întrevedere cu prim-ministrul nipon Fumio Kishida, informează Reuters.

„Războiul (declanşat de Rusia) în Ucraina contează pentru noi toţi şi din acest motiv suntem de asemenea foarte recunoscători pentru sprijinul pe care Japonia îl oferă, ce foloseşte inclusiv avioane şi capabilităţi cargo”, a declarat Stoltenberg în timpul unui scurt discurs susţinut după o vizită la Baza Aeriană Iruma a Forţelor de Autoapărare ale Japoniei.

Turneul diplomatic al lui Stoltenberg, care a inclus şi o escală în Coreea de Sud, este menit să consolideze relaţiile cu aliaţii occidentali din Asia în faţa ofensivei ruse asupra Ucrainei şi a concurenţei în creştere din partea Chinei.

Într-un discurs susţinut luni la Seul, Stoltenberg a îndemnat Coreea de Sud să-şi accelereze sprijinul militar pentru Ucraina, menţionând alte ţări care şi-au schimbat politica de a nu livra arme unor ţări în conflict după ce Rusia a declanşat războiul împotriva Ucrainei.

Rusia a declanşat o invazie în Ucraina în ceea ce ea numeşte „operaţiune militară specială” cu scopul declarat al „demilitarizării” şi „denazificării” acestei ţări vecine, dar Kievul şi Occidentul o consideră drept agresiune neprovocată şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

sursa: stiripesurse.ro