Președintele PSRM, Igor Dodon, le-a mulțumit deputaților socialiști pentru promovarea și adoptarea în Parlament a proiectului de lege care prevede compensarea facturilor la energia electrică pentru toți consumatorii casnici din țară pe perioada stării de urgență.
”Mulțumesc deputaților socialiști care se gândesc la popor și propun inițiative menite să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor”, a scris Dodon pe canalul său Telegram.
Liderul PSRM a remarcat că inițiativa se referă la 1,2 milioane de gospodării ale persoanelor fizice: 700 mii din mediul rural și 550 de mii – din cel urban. Suma compensată va constitui 428 de lei – câte 214 de lei pe lună.
”Dacă suma din factură va fi mai mare – de exemplu, 1000 lei, consumatorul va plăti diferența, adică mai puțin de 800 lei. Dacă suma din factură va fi mai mică – de exemplu, pensionarii au un consum de circa 100 de lei, atunci suma rămasă din cei 214 lei este transferată pentru lunile următoare”, precizează Dodon.
Liderul PSRM a menționat că Partidul Socialiștilor a elaborat și planifică pe viitor să implementeze mai multe proiecte sociale și economice menite să sporească nivelul de trai al populației. Este vorba și de indexarea de două ori pe an a pensiilor și acordarea ajutorului unic pensionarilor, majorarea salariilor pentru diferite categorii de angajați din sectorul public, realizarea proiectelor mari de infrastructură în întreaga țară.