Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a propus excluderea de pe ordinea de zi a proiectului privind schimbarea modalității de numire a directorului Centrului Național Anticorupție (CNA).

„Bateți cu piciorul în mediul academic și reprezentanții societății civile. Acest proiect nu este pregătit și necesită a fi dezbătut pe larg. Prin acest proiect se atentează la principiile democratice ale statului de drept și se încearcă subordonarea instituțiilor de drept”, a spus deputatul Vasile Bolea, citat de TV8.

Propunerea însă nu a fost susținută de către deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

De precizat că, Partidul Socialiștilor (PSRM) a emis un comunicat de presă în care a critica proiectul de lege înaintat de către Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) prin care se propune modificarea procedurii de desemnare și numire a directorului CNA.

PSRM menționează că numirile în funcție fără concurs la instituțiile de drept, inclusiv la CNA, reprezintă o politizare și subordonare politică a acestora, un control politic asupra justiției.

Sursa: sinteza.org