PSRM contestă decizia președintelui ad-interim al Curții Constituționale, Liuba Șova, prin care au fost suspendate hotărârile de azi ale Parlamentului privind revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecător al CC. Despre aceasta deputatul PSRM Vasile Bolea a scris pe Facebook.

„Decizie nocturnă a unui judecător al Curții Constituționale învinuit de uzurpare a înaltei instituții de jurisdicție constituțională. O decizie luată unilateral de doamna Liuba Șova, care urmează testul confirmării de către Plenul Curții Constituționale.

Subliniez că în conformitate cu alineatul 4 a art.7 prim, a Codului Jurisdicției Constituționale, dispoziția Președintelui Curții Constituționale urmează a fi validată în mod obligatoriu de plenul Curții Constituționale.

Subliniez că Doamnă Domnica Manole nu poate participa la luarea acestei decizii pe motiv că Hotărîrile Parlamentului o vizează în mod direct. La fel este de menționat că nu este vorba de o demitere, dar de retragerea actului administrativ individual de numire ce urmează a fi examinat în ordinea Contenciosului Administrativ.

Lupta cu uzurpatorii Curții Constituționale continuă” , a scris Bolea.