Protest la Cahul. Membrii și simpatizanții PSRM, dar și simplii cetățenii, s-au adunat în această dimineață în fața sediului Consiliului Raional pentru a-l susține pe președintele raionului, Marcel Cenușă.

Potrivit secretarului executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, consilierii raionali se adună azi într-o ședință extraordinară, cu abaterea mai mult proceduri, pentru a-l suspenda pe Marcel Cenușă din funcție și pentru a promova o persoană comodă guvernării în funcția de președinte interimar. Tot azi, socialiștii vor merge să protesteze la Curtea de Apel Cahul, unde va fi examinat recursul depus de către avocații lui Cenușă. Deputații PSRM vor depune garanții personale ca Marcel Cenușă să fie cercetat în libertate și să revină la conducerea raionului.

Marcel Cenușă a fost reținut pe 4 aprilie, fiind acuzat de acte de corupție. Secretarul executiv al PSRM Vlad Batrîncea a declarat că este vorba despre un dosar politic, intentat la indicațiile actualei guvernări. Batrîncea a explicat că Marcel Cenușă este hărțuit pentru că și-a permis să critice Guvernarea pentru proasta gestionare a crizei refugiaților.