La inițiativa fracțiunii PSRM, Parlamentul de legislatura a X a votat mai multe legi menite să consolideze și să susțină una dintre cele mai importante ramuri ale economiei naționale – agricultura.

Președintele comisiei parlamentare agricultură și industria alimentară, Radu Mudreac, a declarat că într-un an pandemic și secetos, la inițiativa socialiștilor s-a reușit implementarea unui șir de măsuri de susținere a agricultorilor.
Astfel, peste 300 de milioane de lei au fost alocați pentru compensarea pierderilor suportate din cauza secetei la culturile cerealiere de prima grupă. Alte 100 de milioane de lei au fost achitate de stat pentru subvenționarea dobânzilor la creditele luate de fermieri de la bănci. De asemenea, statul a rambursat TVA în valoare 200 de milioane de lei. Totodată, fermierii au primit 200 de milioane de lei pentru reeșalonarea dobânzilor pentru procurarea tehnicii agricole.
În 2020, a fost simplificată procedura de acordare a subvențiilor în agricultură și a fost aprobată subvenționarea în avans cu până la 5% a producătorilor agricoli. De asemenea, au fost micșorate taxele în Fondul vitivinicol și a fost simplificat accesul la sistemele de irigare.
La inițiativa deputaților PSRM, Parlamentul a votat și un șir de modificări ce vizează domeniul zootehnic, cadastral.
”Activitatea fracțiunii pe domeniul agroalimentar a fost una productivă, pentru că agricultura este ramura de bază în Moldova și nu mai puțin important este o ramură strategică în ceea ce ține asigurarea securității alimentare a țării”, a declarat președintele comisiei parlamentare agricultură și industria alimentară.