Proiectele de lege de susținere suplimentară a agenților economici în perioada pandemiei de coronavirus ar putea fi aprobate mâine, în cadrul ședinței Guvernului. Ulterior, aceste norme legale vor fi expediate Parlamentului spre examinare și aprobare. Premierul Ion Chicu speră că Legislativul nu va permite ca ţara să intre în colaps financiar şi social-economic, transmite subiectulzilei.md.

“Urmare a recentei decizii a CCM, guvernul este de-facto lipsit de posibilitatea practică, oferită de Constituție, de a merge cu angajare de răspundere pe aceste proiecte (o eventuală neparticipare a deputaților la prezentarea proiectului de către prim-ministru înseamnă neconstituționalitatea legii din motive procedurale). Respectiv, vom merge pe procedura obișnuită. Sper Parlamentul să aprobe aceste legi. În caz contrar, țara va intra în colaps financiar și social-economic”, a declarat Ion Chicu, într-o postare pe Facebook.

Şeful Guvernului a mai spus că, pe parcursul zilei de astăzi Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei vor consulta suplimentar proiectele cu reprezentanții asociațiilor de business.