Un fost profesor de sport de la Școala ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia, România, a fost condamnat marți, 14 februarie 2023, la o pedeapsă pentru corupere sexuală a minorilor.
Potrivit unor surse alba24.ro, fostul profesor a fost condamnat la 2 ani și trei luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Cercetarea pentru corupere sexuală a minorilor a început în anul 2018. Atunci mai mulți părinți ai unor elevi de la Școala Gimnazială „Vasile Goldiş” din Alba Iulia au depus plângere la conducerea şcolii împotriva profesorului de educaţie fizică, V. O., în vârstă de 60 de ani, pe care îl acuzau că a manifestat un comportament necorespunzător faţă de eleve la cursuri.
Un an mai târziu, în 2019, bărbatul a fost trimis în judecată pentru corupere sexuală a minorilor.
După ce în spaţiul public au apărut informaţii privind cazul profesorului, Poliţia şi Parchetul s-au sesizat în legătură cu situaţia de la şcoală şi au demarat cercetări cu privire la infracţiunea de ”corupere sexuală a minorilor”. Cercetările s-au finalizat cu un rechizitoriu şi trimiterea în judecată a inculpatului, atât pentru această infracţiune, cât şi pentru ”purtare abuzivă”, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Alba Iulia marţi, 26 martie 2019.
„În perioada ianuarie-martie 2018, în calitate de profesor de sport la o şcoală gimnazială din municipiul Alba Iulia, în timpul orelor de educaţie fizică, inculpatul a efectuat acte de natură sexuală (îmbrăţisări şi mângâieri, inclusiv în zonele intime) împotriva mai multor eleve minore din două clase, care nu au împlinit vârsta de 13 ani”, transmiteau procurorii Parchetului pe lângă Judecătoria Alba Iulia, la acel moment.
De asemenea în data de 2 noiembrie 2022, profesorul a fost condamnat la 5 luni de închisoare cu amânare pentru purtare abuzivă față de mai mulți elevi ai săi. Condamnarea a venit într-un alt dosar deschis pe numele profesorului.