Procuratura Generală s-a autosesizat și va investiga atacul cibernetic asupra conturilor de Telegram ale Maiei Sandu și Andrei Spînu, precum și pretinsa scurgere de corespondență a ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către procurorul responsabil de comunicare cu mass-media din cadrul PG, Violina Moraru.
Sursa citată a menționat că investigația va fi efectuată de către procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Amintim că, miercuri, 9 noiembrie, canalul oficial de Telegram al președintelui Maia Sandu, dar și al lui Andrei Spînu, au fost sparte. În mesajele publicate, se făcea trimitere la un link către un site pe care au apărut pretinse scurgeri de corespondență a ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco.
Ulterior, Sergiu Litvinenco a venit cu o reacție. Acesta a declarat că mesajele care îi sunt atribuite lui sunt false.