Chiar dacă de nenumărate ori Președintele Maia Sandu a declarat că nu va avea nevoie de pază pentru că s-ar cheltui prea mult, totuși nu a ezitat să se echipeze cu o ”turmă” de SPPS-ști. În timpul campaniei electorale, Maia Sandu a preferat să mintă cetățenii spunând că nu îi este frică de ”oameni” și nu ar vedea rostul bodyguarzilor.
Și deși spuneau că Maia Sandu nu are nevoie de pază de corp, la puțin timp după învestirea în funcției a noului Președinte, se pare că cei din PAS au început a suferi de o boală politică, și anume ”disonanța cognitivă”. După cum transmitea pe atunci ZdG, cei din partidul noului președinte ales al țării sunt supărați că șefa lor nu a primit bodyguarzi de la stat.
Într-un mesaj postat marți, 17 noiembrie, pe Facebook, Litvinenco susține că deși, potrivit legii, SPPS „obligatoriu trebuie să-i asigure protecția președintelui Republicii Moldova”, Maiei Sandu nu i-a fost oferit acest serviciu. Asta deși, la prezidențialele din 2016, la câteva ore de la publicarea rezultatelor preliminare, Igor Dodon s-a ales cu agenți de pază.
„Sigur că vor veni acuș mai marii juriști ai neamului și ne vor zice că în lege e scris „Președintele Republicii Moldova” și nu ”Președintele ales”, „Președintele confirmat” sau ”Președintele validat”, dar toate astea sunt chichițe și formalități, și nu reprezintă altceva decât o interpretare cu rea-credință a legii. Scopul SPPS (care are vreo vreo 700 de angajați finanțați din banii oamenilor) este să aibă grijă că cel pe care poporul acestei țări l-a ales să le apere interesele este în siguranță și, inclusiv prin aceasta, este în măsură să purceadă la îndeplinirea atribuțiilor constituționale. Asta e esența legii. Dar pentru conducerea SPPS, din câte văd, o hârtie sau o indicație de la Dodon este mai importantă decât realizarea scopului instituției”, scrie parlamentarul pe Facebook.
Astăzi însă, avem o cu totul altă realitate față de cea din campania electorală, și asta pentru că chiar și la propria sa învestire, Maia Sandu a fost înconjurată de bodyguarzi, unul dintre ei fiind nimeni altul decât Vasile Popa, soțul Zinaidei Popa – un consilier PAS din CMC.
Mai mult decât atât, Vasile Popa a fost numit și în funcția de director adjunct al SPPS odată cu venirea în funcție a Maiei Sandu.
La data de 2 martie 2021, în timpul unei întâlniri cu oamenii după ce a participat la o ceremonie alături de veterani la Monumentul Măicii Îndurerate, Maia Sandu a avut parte de un moment de-a dreptul jenant din partea bodyguarzilor săi.
În timp ce Președintele oferea un interviu și răspundea la întrebările oamenilor, cei care s-au angajat să o păzească pe Maia Sandu de ”oameni”, au folosit niște cuvinte care nu fac față unor angajați ai Președinției:
”Stas, Mircea, lasă băieții de la Victor să se mai rărească de aici. Lasă să-și vadă de locul lor pentru că încet, încet se face din nou o turmă. Suntem prea mulți aici”, a spus unul dintre angajații SPPS.
Nu cunoaștem câte persoane angajate din SPPS au însoțit-o astăzi pe Maia Sandu la eveniment, dar la o depunere de flori care a avut loc anterior, au fost observați peste 6 persoane care avea grijă de ea.
Momentul jenant îl puteți vedea mai jos: