Fondurile alocate pentru proiectele de infrastructură ale autorităților publice locale sunt distribuite pe criterii politice – a declarat primarul orașului Fălești, Alexandr Severin, reprezentant al Partidului Nostru, în cadrul emisiunii „IMPORTANT” de la TVC21. Potrivit acestuia, în 80% din cazuri sunt aprobate doar cererile primarilor aleși din partea partidului de guvernământ.
„Pot aduce dovezi concrete: primăria Fălești a depus cereri pentru numeroase programe guvernamentale în ultimii 4 ani”, a spus Alexandr Severin, subliniind că și alți primari din Partidul Nostru se confruntă cu aceeași discriminare.
El a acuzat autoritățile că aplică criterii duble: modifică regulile în timpul jocului sau ignoră prevederile legii pentru a facilita accesul la finanțare al primarilor afiliați politic. Un exemplu concret este programul „Europa mai aproape”.
„Suntem profund nemulțumiți: la lansarea programului și a ghidului existau anumite condiții stricte, în conformitate cu noile prevederi ale Codului Urbanistic. Ulterior, guvernul le-a relaxat pentru că și-a dat seama că primarii lor nu pot să le îndeplinească. Au schimbat ghidul și au permis depunerea dosarelor doar pe baza devizului de cheltuieli – ceea ce contravine complet legii”, a explicat Severin.
Primarul din Fălești a subliniat că banii publici trebuie alocați transparent, pe criterii egale pentru toți, și a atras atenția că multe programe cu finanțare europeană sunt lansate în preajma alegerilor.
„Ne revoltă și faptul că multe dintre aceste programe sunt lansate electoral, pentru a crea o iluzie de bunăstare. Dar realitatea este cu totul alta. Mai mult, se vehiculează ideea că cei care nu au votat „pentru” la referendum nu primesc bani. E clar: banii se împart pe criterii politice – și asta se întâmplă prea des în Republica Moldova”, a concluzionat Alexandr Severin.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI