Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a comentat situația privind organizarea alimentației în instituțiile de învățământ din oraș. El a reamintit că, începând cu acest an, prin decizia Guvernului, circa 14 000 de elevi din clasele 1–9 beneficiază de alimentație gratuită — anul trecut numărul acestora era de aproximativ 6 000.
Pentru alimentație, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, au fost alocate 18,7 milioane de lei. În vară a fost organizată o licitație la care au participat două companii. Potrivit primarului, Întreprinderea Municipală „Aprovizionare” a încălcat caietul de sarcini în timpul tenderului. Deoarece astfel de acțiuni sunt interzise prin lege, primarul consideră că acțiunile conducerii întreprinderii au fost premeditate și au urmărit sabotarea procedurii.
„M-am adresat de două ori către întreprindere pentru a clarifica oferta lor. Dar senzația era că o făceau intenționat. Acum este clar de ce”, a menționat Petkov.
El și-a exprimat speranța că, după ce un consilier municipal din partea Partidului Socialiștilor s-a adresat la CNA, instituția va verifica minuțios nu doar desfășurarea procedurii de achiziție, ci și activitatea întreprinderii în ansamblu. Primarul de Bălți a atras în special atenția asupra rulajului de numerar nereflectat ani la rând, obținut de conducerea întreprinderii din vânzările din bufetele școlare.
„Avem 15 000 de elevi. Să presupunem că părinții le dădeau câte 10 lei pe zi pentru bufet — asta înseamnă 150 de mii zilnic. Într-un an avem 171 de zile de școală. Înmulțim și obținem minimum 25,6 milioane de lei pe an cash. Dar se încasează doar aproximativ 8 milioane. Unde sunt restul banilor?”, a întrebat primarul.
În prezent, elevii primesc pachete alimentare — compoziția cărora corespunde integral normelor prevăzute de lege. Alimentația caldă va deveni posibilă după ce Consiliul municipal va aproba transmiterea blocurilor alimentare în arendă. Astfel, va putea fi pregătită mâncare la fața locului.
„De aceste spații va putea beneficia orice câștigător al viitoarelor concursuri”, a explicat primarul de Bălți.
Alexandr Petkov a îndemnat să nu se speculeze pe tema alimentației copiilor și a promis un control strict din partea primăriei:
„Eu și echipa mea suntem pentru interesele bălțenilor. Și vom cere ca totul să fie conform legii.”
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI