Primarul general Ion Ceban ar fi vrut să lanseze mai devreme Partidul MAN, însă situația de război de Ucraina l-a determinat să acționeze omenește și să acționeze în folosul oamenilor. Cel puțin asta putem înțelege din declarațiile edilului făcute în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
„În decembrie anul trecut am anunțat intenția noastră. A urmat situația cu vecinii noștri care este în desfășurare și am tras atenția în mare măsură la gestionarea crizei refugiaților. Ce trebuie de menționat aici, consider că era și omenesc să luăm și o pauză, ca să nu fie vreo parte interpretări. Acum suntem gata nu la nivel de intenție. Am inițiat procedura de inițiere a formațiunii. Urmează foaia de parcurs.
Nu am o dată exactă când va fi înregistrat partidul. Cred că vor fi bețe în roate, noi ne așteptăm, vedem ce face la nivel de primărie. Mottoul guvernării este – cu cât mai rău pentru Chișinău, cu atât mai bine pentru PAS.
Eu vreau ca sloganele să nu fie atât de importante pentru noi toți, că am fost întrebat cum va fi. Asta nu dă nimic pentru oameni în realitate. Oamenii vor fapte concrete și de trebăduși de pe Facebook”, a punctat Ceban.
Întrebat de vectorul viitorului partid, Ceban a spus că atunci când spui că te declari proeuropean, atunci acționezi european. „Eu cred pentru ei, cred că este foarte deranjant lucrurile că Ion Ceban și echipa de la primărie fac lucruri bune pentru oameni.
Eu am sondajele interne ale lor și pot să vă convingeți că lucrurile pentru PAS stau foarte prost în Chișinău. Acesta nu este sondajul meu, dar al lor. Oamenii nu s-au săturat de vorbe”, a precizat primarul.
Edilul a fost întrebat și de finanțarea viitoarei formațiuni. Ion Ceban a punctat că la această etapă nici e nevoie de bani, până se fac toate formalitățile.
„Am auzit în spațiul public pe tot felul de canale, unde se perindează informație falsă. Astăzi partidul și membrul partidului nu sunt finanțați de nimeni. Cu rușii și cu corporațiile rusești nu am treabă. La această etapă și în perspectivă apropiată nu cred că este nevoie de finanțare”, a punctat edilul.
Amintim că primarul general Ion Ceban a lansat Partidul Mișcarea Alternativa Națională.