Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a fost prezent la Strasburg, la evenimentul dedicat celor 30 de ani de la crearea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), organizat de Reprezentanța permanentă a României pe lângă Consiliul Europei.

Cu această ocazie, edilul a subliniat importanța cooperării dintre autoritățile locale din Republica Moldova și cele din România, care au contribuit la realizarea unor proiecte culturale și de infrastructură în ambele state.

„La Strasburg am fost onorat să particip la evenimentul dedicat celor 30 de ani de la crearea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, organizat de Reprezentanța permanentă a României pe lângă Consiliul Europei. Chișinăul are o relație frumoasă cu mai multe Consilii Județene, dar și cu alte autorități din România și împreună reușim în ultimii ani să realizăm proiecte culturale, dar și de infrastructură atât în Chișinău, cât și în România”, a declarat Ion Ceban.