Reprezentanții conducerii Republicii Moldova trebuie să ofere explicații societății, în urma informațiilor de aseară din spațiul public, ce au semănat nesiguranță în rândul cetățenilor. Este mesajul transmis în această dimineață de primarul Capitalei, Ion Ceban, care susține că, pentru a fi în siguranță, oamenii au nevoie de explicații.

„Ieri seara au fost aruncate tot felul de sperietori în spațiul public. Am primit zeci de sunete de la cetățeni care întreabă ce sunt cu aceste zvonuri. Atât timp cât oamenii nu se simt în siguranță, nu poți să fii la conducerea țării și să taci. Poate azi se iese cu declarații oficiale pentru liniștea oamenilor? Oamenii au nevoie de siguranță.

Aseară, în contextul atacurilor zilnice asupra Ucrainei, pe rețelele sociale au fost preluate un șir de informații neverificate și eronate, precum că asupra Republicii Moldova se pregătește un atac cu drone Shahed.

Autoritățile militare ucrainene au precizat ulterior că o dronă Shahed, lansată de forțele ruse asupra regiunii Odesa, a traversat, pe o porțiune de 10 kilometri, și teritoriul Republicii Moldova. Forțele de Apărare din Sud ale Ucrainei au menționat că aparatul de zbor, după ce a reintrat pe teritoriul Ucrainei, a fost distrus de sistemul de apărare antiaeriană. În timp ce zborul dronei deasupra Moldovei a fost confirmat de Kiev, autoritățile de la Chișinău susțin contrariul. Aseară, Ministerul Apărării anunța că nicio dronă nu a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova.