Orice declarație populistă sau nerealizarea unui angajament asumat în fața cetățenilor trebuie pedepsit prin lege. De această părere este primarul Capitalei, Ion Ceban, care propune un proiect de lege în acest sens. Potrivit edilului, ”astfel de șarlatani se înmulțesc în campanii electorale” și manipulează lumea cu promisiuni de domeniul fantasticii sau care nici nu sunt de competența primarilor.
”Avem o grămadă de șarlatani care promit în stânga și în dreapta tot felul de lucruri, inclusiv mă uit la oamenii care vin să se înregistreze în campanie, și promit verzi și uscate, că vor reduce prețul la gaz, că vor diminua costurile la energie, la apă, la energia termică, la produse și servicii, că vor da ceea ce nu a mai dat nimeni nici în Statele Unite. Vreau ca pentru toți acești șarlatani să fie introdusă o pedeapsă. Nu ai realizat 50% din ceea ce ți-ai propus în mandat nu ai voie să candidezi. Să existe un organ colegial, delegat de toate partidele. În Moldova oamenii au pierdut simțul responsabilității. Eu am realizat 90% din priorități, iar alte sute de proiectele pe care nici nu le-am promis le-am realizat. Primarul nu are nicio treabă cu reducerea tarifelor. Cineva la sud spunea că va face Monaco. Când auziți astfel de șarlatani, îi puneți în lista neagră”, a declarat Ion Ceban în cadrul emisiunii ”Puterea a Patra” de la N4.