Primarul Capitalei, Ion Ceban, s-a întâlnit astăzi în Israel cu președintele Parlamentului (Knesset), Amir Ohana. Edilul a discutat cu oficialul israelian despre proiectele comune, despre colaborarea dintre Primăria Chișinău și comunitatea evreiască și despre sprijinul oferit pentru gestionarea crizei refugiaților.
”Am mulțumit conducerii Israelului pentru ajutorul oferit municipalității în perioada crizei refugiaților și despre implicarea în gestionarea și ajutorul evreilor și a altor etnii care au venit din Ucraina pe teritoriul Chișinăului”, a declarat Ion Ceban, care se află în aceste zile într-o vizită în Israel.
Edilul a invitat oficialul din Israel la Chișinău.
”Am transmis invitația pentru participare la evenimentele dedicate comemorării victimelor Holocaustului și pentru a marca 120 de ani de la Pogromul din Chișinău. Evenimentele vor fi organizate la Chișinău în perioada 20-21 aprilie. La fel, am oferit invitația pentru reprezentanții Parlamentului la Forumul Social care va fi organizat de Primăria Chișinău și va avea loc în perioada 4-6 mai la Chișinău”, a mai declarat Ion Ceban.
În Israel, primarul general a avut o întrevedere și cu liderul Coaliție de guvernare, Ofir Catz.
”Am abordat mai multe subiecte actuale, dar și am discut despre politici în diverse domenii care sunt implementate cu succes. Despre intervențiile în diverse sectoare ținând cont de provocările actuale. Am lansat invitația pentru participarea la mai multe evenimente organizate de Primăria Chișinău”, a mai adăugat Ion Ceban.