Primăria municipiului Chișinău nu a blocat străzi și drumuri și dezminte, astfel, declarațiile organizatorilor protestelor de astăzi din Capitală, care au ieșit în stradă pentru a cere achitarea integrală a facturilor. Primăria respectă dreptul la opinie, însă cheamă manifestanții să nu manipuleze opinia publică și să nu atragă municipalitatea în jocuri politice.
Printr-un comunicat de presă, Primăria Chișinău a precizat că își continuă activitatea și reamintește că intervine în achitarea compensațiilor pentru aproximativ 20 de mii de apartamente. ”Pentru sezonul de încălzire 2022-2023 suma estimativă este de 150 milioane, achitată din bugetul municipiului Chișinău. Suma este echivalentă cu întreg bugetul municipiului Orhei, de 140 de milioane de lei, pe care cei din Orhei îi cheltuie pentru drumuri, salarii și restul întreținerilor”, se arată în comunicatul Primăriei Chișinău.