Un nou obiectiv realizat cu succes de Primăria Municipiului Chișinău în suburbii. De astăzi, 15 mai, cei aproape 200 de copii din cadrul Grădiniței Nr.140 „Ion Creangă” din Băcioi își vor putea desfășura activitățile în aer liber pe un teren de sport nou.

Despre acest lucru a informat astăzi, 15 mai, Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, printr-o postare pe rețelele sociale.

Prezent la evenimentul de deschidere a noului teren de sport, viceprimarul, Angela Cutasevici, a declarat că, Primăria Chișinău are ca prioritate nu doar crearea, ci și asigurarea condițiilor pentru creșterea intelectuală și pentru dezvoltarea fizică a copiilor. „Acesta este un spațiu necesar pentru infrastructura educațională, iar asemenea proiecte trebuie diversificate și implementate în mai multe instituții preșcolare”, a adăugat viceprimarul.

Potrivit lui Ion Ceban, aceasta nu este singura investiție făcută de municipalitate, în ultimii ani, la Grădinița Nr.140.

„În 2023 am investit în procurarea a șapte seturi de nisipare, după ce, în 2022, am cofinanțat construcția a șapte pavilioane. Prin eforturile comune ale Primăriei Chișinău, Primăriei Băcioi și partenerilor de dezvoltare, Grădinița Nr. 140 din Băcioi a fost redeschisă în anul 2021, după o stagnare de 27 de ani, investițiile totale alocate de municipalitate în acest proiect fiind de peste 18 milioane de lei”, a menționat Primarul General.

În patru ani, Primăria Chișinău a cofinanțat la Băcioi și alte proiecte, printre care: construcția din temelie a Grădiniței din satul Brăila, reparația și extinderea Grădinițelor Nr. 101, 171 și 140, reparația școlilor din localitate și a infrastructurii rutiere. Suma alocată din bugetul municipal pentru aceste proiecte ridicându-se la peste 23 de milioane de lei.