Primăria Chișinău bate clopotele și solicită respectarea legii! Viceprimarii Olga Ursu și Irina Gutnic declară că activitatea Executivului local este blocat de avizele emise de Cancelaria de Stat iar obiectivele din suburbii pentru care au fost alocate resurse financiare de către Chișinău, riscă a fi stopate. Asta ar însemna fără reabilitarea școlilor și grădinițelor, drumuri și rețele inginerești, a declarat Olga Ursu într-un briefing de presă.
„Continuă intenționat blocarea activității Primăriei Chișinău de către Cancelaria de Stat. La Colonița au fost blocate astfel lucrările la obiective ca Centrul de sănătate publică, grădinița de copii, 3 străzi principale, la Ghidighici – casa de cultură, un gimnaziu, un bloc din cadrul grădiniței. La Sîngera – finalizarea grădiniței de copii. Băcioi – gimnaziul și liceul, o grădiniță de copii, iluminare stradală, drumuri, rețele inginerești”, a declarat Olga Ursu.
Blocajul cu care se confruntă Primăria Chișinău este generat de autoritățile publice centrale, de către Guvernul RM. Conform deciziei CMC, pentru aprobarea bugetului municipal pentru anul 2023, primarul general a fost împuternicit să distribuie alocațiile financiare pentru proiectele investiționale pentru dezvoltarea infrastructurii în suburbii. În luna mai, Cancelaria de Stat a emis mai multe notificări prin care a solicitat să fie anulate aceste dispoziții. Temeiul invocat de către Cancelaria de Stat este unul incorect, consideră viceprimarul Irina Gutnic.
„Am inițiat împreună cu colegii procedura judiciară de a contesta în instanța de judecată această notificare pe care o considerăm absolut ilegală și care face ingerință în autonomia locală, primarul general fiind preocupat de toți cetățenii, indiferent de culoare politică, de toate suburbiile, indiferent de care partid sunt guvernate. Autoritățile publice centrale care s-au declarat a fi europeni, încalcă flagrant aceste drepturi consfințite în Constituție din motivul frustrării pe fundalul reușitelor primarului general și Primăria Chișinău”, a declarat Gutnic.
Cancelaria de Stat nu este la prima intimidare a legii, în vederea blocării intenționate a activității Executivului local, declară Olga Ursu. În mai multe situații, Primăria a rămas păgubașă în cifre cu mai multe zerouri pe seama deciziilor luate de guvernarea actuală susține aceasta.
„Continuă blocarea activității Primăriei Chișinău și asta nu este doar pe domeniul suburbiilor ci pe mai multe domenii, nemai vorbind de acei 1300 lei puși pe seama autorităților publice locale, fiind delegate atribuții – nu s-a mers cu acoperirea financiară. Primăria Chișinău trebuie doar în acest an să identifice 158 milioane lei suplimentar, bani care nu au fost bugetați în buget pentru anul curent. Niciun leu nu a fost rambursat după criza Covid unde Chișinăul a suportat cheltuieli foarte mari”, a declarat Olga Ursu.
După briefing, viceprimarii s-au îndreptat spre Cancelaria de Stat, în vederea manifestării dezacordului cu avizele emise de instituție.