Guvernul și ministerele de ramură sunt tot mai politizate în ultima perioadă, iar ingerința în treburile autorităților publice locale a devenit tot mai abuzivă. Este reacția Primăriei Chișinău după conferința de azi de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în cadrul căreia instituția guvernamentală a demonstrat repetat, fără argumente concludente, că nu renunță la presiunile financiare asupra Primăriei Chișinău.

„Până astăzi, Guvernul și ministerele de resort nu au răspuns de ce, într-o formă discriminatorie, au lipsit doar chișinăuienii și locuitorii UTA Găgăuzia de finanțare din bugetul de stat pentru programele sociale ce au ca scop remunerarea asistenților personali. Este vorba de programe și politici sociale de care este responsabil direct Guvernul pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Este discriminatorie abordarea actuală din partea autorităților centrale, dar și declarația de azi precum că doar în Chișinău nu au fost alocate surse financiare pentru acest domeniu, deoarece, așa cum spun ei, cei de la Guvern au considerat că Municipiul Chișinău are prevăzute surse financiare”, se arată în declarația Primăriei Chișinău.

Municipalitatea precizează că locuitorii Capitalei, ca și toți ceilalți din alte unități administrative, sunt cetățenii Republicii Moldova care contribuie în mare măsură la formarea bugetului de stat și au fost excluși din programele sociale.

„Scopul de bază a fost și rămâne de a delega cât mai multe responsabilități pe seama Primăriei Chișinău, fără alocații financiare, pentru a lăsa fără resurse bugetul local. Aceste abuzuri au fost transmise în instanța de judecată, va fi pregătită și o sesizare la Curtea Constituțională și vom informa partenerii de dezvoltare despre acțiunile discriminatorii și anti-europene față de cetățeni”, se mai arată în comunicatul Primăriei Chișinău.