Un singur caz de COVID-19 a fost înregistrat în ultimele 24 de ore, pe teritoriul Republicii Moldova. Este vorba despre o persoană, care a revenit din Italia. Despre aceasta a anunțat ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul ședinței Centrului Unic de Comandă.
„Din 46 de cazuri suspecte, este doar unul confirmat, e de import, din Italia. Astfel, avem 30 cazuri înregistrate, dar și primul caz de vindecare totală. O doamnă de 60 de ani, internată la „Toma Ciorbă” pe 8 martie, a fost externată”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.
Ministrul Sănătății a mai anunțat că alte două persoane cu virus de tip au o dinamică pozitivă și ar putea fi externate în următoarele zile.