În cadrul vizitei la Minsk, Premierul Ion Chicu a făcut un schimb de opinii cu Prim-ministrul Federației Ruse, Mihail Mișustin. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în discuții au fost abordate măsurile necesare pentru intensificarea parteneriatelor interguvernamentale, în special pe dimensiunea comercial-economică moldo-rusă.
Șeful Guvernului a confirmat intenția Republicii Moldova de a industrializa țara și a încurajat investitorii cu capital străin să examineze oportunitățile de dezvoltare a afacerilor în țara noastră. În context, a vorbit despre proiectul dezvoltării celor 16 platforme industriale multifuncționale.
În discuția cu Premierul rus, Mihail Mișustin, a fost discutată posibilitatea relansării negocierilor cu privire la semnarea Acordului de împrumut cu Federația Rusă, în valoare de 200 milioane de euro. Mijloacele sunt necesare pentru acoperirea deficitului bugetar generat de criza pandemică.
Prim-ministrul Chicu a accentuat importanța restabilirii volumului de schimburi comerciale moldo-ruse. Șeful Guvernului a reiterat interesul Republicii Moldova pentru soluționarea impedimentelor în livrarea produselor autohtone pe piața rusă.
Mihail Mișustin a asigurat că Federația Rusă este deschisă pentru consolidarea cooperării comercial-economice cu Republica Moldova și realizarea în comun a proiectelor bilaterale.