Politologul Dionis Cenușă acuză Președinția de lipsă de transparență. Expertul afirmă că instituția prezidențială este închisă publicului, atunci când este vorba despre reforma internă pe care o desfășoară.

Cenușă se referă la concedierea lui Victor Stepaniuc, care era responsabil de coordinarea Consiliului de cooperare cu societatea civilă, în cadrul căruia exista o Comisie pentru asigurarea statalității și reintegrării teritoriale a țării.

”Dacă Președinția a inițiat o reformă internă, atunci ar fi bine să cunoaștem detalii despre aceasta: cu ce scop; ce anume este reformat; cine este implicat in reformă; ce costuri și beneficii implică. Aș vrea să înțeleg despre ce este vorba”, a scris Cenușă pe pagina sa de Facebook.

Expertul mai afirmă că o reformă de succes necesită transparență, nu doar intenții bune.